Eugen Neagoe este noul antrenor al echipei Dinamo

''Câinii'' au un nou stăpân

Surpriză de proporții la Dinamo după despărțirea de Mircea Rednic. Toată lumea se aștepta ca pe banca tehnică să fie numit Liviu Ciobotariu, însă Ionuț Negoiță a fost de altă părere și la numit pe Eugen Neagoe. Acesta a antrenat sezonul tocmai încheiat Sepsi Sfântu Gheorghe și a fost dat afară spre finalul play-off-ului.

A fost o ofertă fulger, astăzi după amiază a venit. Negocierile nu au fost deloc complicate, dimpotrivă a fost foarte simplu. Cel mai important pentru Dinamo e să avem rezultate foarte bune. Dinamo trebuie să se bată mereu la cupele europene şi la titlu, este obligatoriu. Nu aş fi venit aici dacă nu se dorea să atacăm prezenţa în cupele europene.Voi rămâne aici atât timp cât vor fi rezultate, chiar dacă am semnat pe 2 ani. Orice antrenor e ţinut de rezultate.

Am discutat şi despre transferuri, cu siguranţă vor veni mulţi jucători, nu foarte mulţi, dar jucători importanţi care vor veni. E greu să aduc jucători de la Sepsi, nu pot să vă dezvălui despre ce jucători am discutat, cu siguranţă vor fi jucători valoroşi, a declarat Eugen Neagoe.

Noul antrenor din Ștefan cel Mare își propune ca anul viitor Dinamo să joace în cupele europene.

Sursă foto: prosport.ro

DinamoEugen Neagoe
Comments (0)
Add Comment