Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, speră ca echipa lui să facă un meci mare la Sevilla și să se califice mai departe.
În tur la Cluj, scorul a fost 1-1, după ce spaniolii au egalat în minutul 82, până atunci neavând nicio ocazie clară de gol.
Golul campioanei României a fost marcat de Deac din penalty. Decizia de a da lovitura de la 11 m a fost luată de arbitru, după consultarea VAR-ului.
Spaniolii au egalat după o fază de colț în minutul 82, în urma unei gafe în lanț a apărării clujenilor. Până la golul oaspeților, CFR Cluj a jucat exemplar, ibericii neavând niciun șut pe spațiul porții.
Nu am timp se pregătesc returul de la Sevilla cum vreau. Sper să nu pierd jucători, dacă facem şi o calificare acolo ar fi extraordinar.
Am văzut că a bătut la Getafe, aproape aceeaşi echipă care a jucat cu noi, CFR a reuşit un egal cu ei, Getafe, locul 3 în Spania, a luat bătaie.
Rezultatul nostru a fost excelent. Acum ne aşteaptă mai mulţi fani decât la Craiova, adică vreo 50.000, sper să avem noroc, a declarat Dan Petrescu.
Meciul decisiv pentru calificarea în optimile Europa League, Sevilla – CFR Cluj, este în direct la Digi Sport 1, joi, de la ora 22:00.