CFR Cluj a făcut 0-0 la Sevilla, însă a ratat calificarea din cauza faptului că nu a marcat în deplasare și a primit gol acasă. Campioana României a făcut un meci cu mare și a fost aproape de calificare când Păun a marcat, însă arbitrul i-a anulat golul.
Antrenorul Dan Petrescu a fost un car de nervi la conferința de presă și a acuzat arbitrajul de partizanat.
Am dat gol valabil, am aici regulamentul de la UEFA, de la România! Este gol anulat pe nedrept şi calificare a lui Sevilla pe nedrept! Eu nu am mai văzut aşa ceva!
Nu se opreşte meciul pentru o asemenea fază. Meritam victoria. Nu mai vreau să vorbesc, sunt foarte supărat!
Băieţii ratează prima, cine ne dă nouă această victorie înapoi, Sevilla ajunge aici în fiecare an, noi când mai suntem aici…Un club ca Sevilla nu are nevoie de acest cadou. Bine că nu am pierdut că nu ştiu ce se mai zicea.
Păun făcuse meciul vieţii, dăduse golul carierei. Şi Burcă, am pierdut şi calificarea şi un jucător important, a spus Dan Petrescu după meci.
În tur, la Cluj, CFR a terminat la egalitate 1-1 cu FC Sevilla.