O descoperire revoluționară ar putea schimba medicina. În urma cercetărilor s-a descoperit că în lipsa gravitației celule le canceroase mor. După analizarea datelor cercetătorii au realizat ca 80-90 la sută dintre celulele canceroase au dispărut într-o singură zi, fără niciun tratament, în microgravitatie.
Joshua Chou, specialist în ingineria biomedicală, a testat cu succes patru tipuri de cancer: sân, ovare, plămâni și nas.
Studiul meu este în domeniul mecano-biologiei celulare și se concentrează pe înțelegerea modului în care celulele din corp percep gravitația și forțele mecanice. Cancerele sunt foarte sensibile la mediul care le înconjoară și de aceea pot forma tumori, pentru că numeroase celule canceroase se unesc. Așa că m-am gândit că în cazul în care celula canceroasă își pierde capacitatea de a simți mediul înconjurător, cum ar mai putea forma tumori? Ca să pot face acest lucru, am creat un dispozitiv microgravitațional, care practic să simuleze un mediu cu gravitație 0, și așa am putut face acest test. Am aflat că patru tipuri diferite de cancer au dispărut în decursul a 24 de ore în acest mediu microgravitațional. Acest lucru a întărit ipoteza că aceste cancere au ceva în comun și anume capacitatea de a simți mediul înconjurător, a explicat Joshua Chou.
În România peste 50.000 de români mor în fiecare an de cancer, ceea ce înseamnă o medie de 140 de oameni în fiecare zi.