Bulgaria a anunțat că va trece la moneda euro începând cu anul 2024. Statul vecin a fost acceptat în anticamera euro în iulie anul trecut. După adoptarea euro, moneda națională leva va circula încă o lună după care va fi retrasă de pe piață.
Cetățenii vor putea schimba moneda națională la un curs fix de 1,95 leva pentru un euro.
Trebuie specificat că 19 state membre ale Uniunii Europene folosesc euro. Lituania este țara care s-a alăturat cel mai recent clubului Zonei euro, la 1 ianuarie 2015.
În ceea ce priveşte România, autoritățile noastre nu au un plan pentru aderarea la zona euro și consideră că în acest moment prioritate are realizarea unui echilibrul macroeconomic, inclusiv prin combaterea efectelor negative generate de pandemia Covid-19 și prin implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, iar abia apoi va stabili un nou calendar privind aderarea la zona euro.
Foto: Pexels.com